Eveniment Miss & Mr editia #16
Scris: Vin Feb 16, 2018 2:08 pm
❤Nume şi prenume:Nedelcu Alice-Elena
❤Numele tău din joc: Cytheria
❤Fotografii personale (linkuri) :
❤Poza cu afisul:revin cu edit in cel mai scurt timp
❤Descriere personală: Salutare tuturor, mă numesc Alice, am 19 ani şi sunt din Târgovişte. Sunt o fire oarecum timidă, însă odată ce ajungi să mă cunoşti vei vedea că sunt o persoană deschisă, cu simţul umorului, sunt o adeptă a naturaleţii şi a simplităţii, pot spune că am o doză de nebunie (dar cine nu are), muzica mea preferată este rap-ul , îmi place să vizionez animeuri, iubesc să citesc, nu suport falsitatea, persoanele cu doua feţe , persoanele arogante care pretind că sunt "buricul pământului", sunt genul de om care ar merge până în iad pentru cei care merită cu adevărat, îmi place să fiu respectată şi la rândul meu să respect. Acestea fiind spuse, asta sunt eu, o persoană simplă, sinceră, timidă, respectuasă cu cine merită şi pasionată de tot ceea ce ţine de artă (muzică, literatură, pictură,filme) sper ca v-aţi făcut o oarecare părere despre mine şi astfel să ne cunoaştem mai bine între noi, iubitorii de metin. Vă urez baftă tuturor. ❤